marți, 15 septembrie 2009

Echipele din Premier League, forţate să aibă în lot 8 jucători crescuţi de club!

Formaţiile din Premier League vor fi obligate din sezonul viitor să-şi limiteze loturile la 25 de jucători, iar 8 dintre aceştia trebuie să fie crescuţi la clubul la care evoluează, informează Sky Sports.

Cele 20 de grupări din Premier League au fost de acord să aplice noul regulament din sezonul 2010-2011, iar directorul executiv al competiţiei, Richard Scudamore, a afirmat că echipele pot face modificări în lot doar în cele două perioade de transferuri.

"Începând din sezonul viitor, cluburile nu vor avea loturi mai mari de 25 de jucători, iar 17 dintre aceştia pot să fie peste 21 de ani sau crescuţi de echipă. În această ultimă categoria intră jucătorii sub vârsta de 21 de ani care s-au pregătit trei ani la cluburile profesioniste din Anglia sau Scoţia. Cluburile trebuie să anunţe lotul de 25 de jucători la finalul lunii august, iar apoi la finalul lunii ianuarie", a explicat Scudamore.

El a adăugat că noul regulament va încuraja promovarea fotbaliştilor britanici şi nu transferul tinerilor din alte ţări. "Nu este în interesul cluburilor să adune fotbalişti. Va fi mai atractiv să cumperi jucători crescuţi aici. Echipele vor investi mai mult în tineret, iar acest lucru va ajuta şi echipa naţională a Angliei", a adăugat acesta.

De asemenea, cluburile vor fi obligate să depună anual situaţia financiară a grupării, pentru a se evita situaţiile când nu mai pot efectua plăţi din cauza datoriilor prea mari acumulate. Transferurile echipelor pot să fie blocate în cazul în care cluburile nu vor îndeplini toate cerinţele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu